Amenzi de 6.500 de lei aplicate de jandarmii nemțeni în ultima săptămână

HomeActualitate

Amenzi de 6.500 de lei aplicate de jandarmii nemțeni în ultima săptămână

Mai mult de 90% din sancțiunile contravenționale aplicate de către jandarmii nemțeni în perioada 23 aprilie – 1 mai, în valoare totală de 6.500 de lei, au fost pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, informează Inspectoratul Județean de Jandarmi Neamț.

Rezultatele misiunilor executate în perioada Sărbătorilor Pascale și 1 Mai reprezintă pentru jandarmii nemțeni bilanțul a nouă zile de misiuni planificate, coordonate, gestionate și executate pentru siguranța cetățenilor. Misiunile jandarmilor au vizat, în principal, prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, asigurarea măsurilor de ordine publică premergător și pe timpul manifestărilor religioase prilejuite de Sfintele Paști, la competițiile sportive și evenimentele cultural-artistice.

În perioada 23 aprilie – 1 mai, în cele peste 200 de misiuni de ordine publică executate de către patrulele de jandarmerie sau patrulele formate din polițist și jandarm, jandarmii au constatat 86 de fapte contravenționale, pentru care au aplicat 63 de avertismente scrise și 23 de amenzi, în valoare de 6.500 de lei. În topul contravențiilor rămân: proferarea de injurii, ameninţări cu acte de violenţă, tulburarea liniștii, provocarea ori participarea la scandal, consum de băuturi alcoolice în locurile publice, în afara spațiilor special amenajate, refuz de legitimare.

De asemenea, jandarmii au fost solicitați și au intervenit la 17 apeluri făcute prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112” și prin dispeceratul unității, majoritatea pentru aplanare unor conflicte. În aceeași perioadă au fost constatate cinci infracțiuni, pentru cazuri de loviri şi alte violențe, amenințare, fiind întocmite actele de sesizare pentru șase autori.

„Având în vedere că vremea îndeamnă la petrecerea timpului liber în natură, reamintim cetățenilor obligația de a face picnic doar în zonele special amenajate pentru astfel de activități, de a nu lăsa focul nesupravegheat ori de a arunca deșeurile în alte locuri în afara celor special destinate, iar pentru drumeții montane în siguranță, consultarea prealabilă a prognozei meteo și echiparea corespunzătoare”, au mai precizat reprezentanții Jandarmeriei Neamț.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0