În luna iunie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ a efectuat 207 acţiuni de control, din care 127 în domeniul relaţiilor de muncă şi 80 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Urmare finalizării acestor acţiuni, au fost dispuse 222 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. 88 angajatori au fost sancţionaţi cu 124 de sancţiuni contravenţionale, din care 104 avertismente contravenţionale şi 20 amenzi în cuantum de 262.600 lei, informează ITM Neamț.
În domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, au fost realizate 80 de acţiuni de control. Au fost dispuse 67 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. 51 de angajatori au fost sancţionaţi cu 67 de sancţiuni contravenţionale, din care 56 de avertismente contravenţionale şi 11 amenzi în cuantum de 40.500 de lei.
La ITM Neamţ au fost comunicate luna trecută 18 evenimente de muncă. Împrejurările în care s-au produs cele mai multe evenimente se referă la utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, căderea de la acelaşi nivel sau de la mică înălţime şi accidentele de circulaţie. Dintre evenimentele comunicate, unul a fost mortal. Toate evenimentele comunicate sunt în curs de cercetare.
În domeniul relaţiilor de muncă, în luna iunie, inspectorii de muncă au efectuat 127 de controale, au dispus 155 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi au aplicat în total 57 de sancţiuni contravenţionale, din care nouă amenzi în cuantum de 222.100 de lei şi 48 de avertismente contravenţionale.
La șase angajatori, inspectorii de muncă au identificat 11 persoane care prestau muncă nedeclarată. Domeniile de activitate în care se presta muncă nedeclarată sunt: agricultură, comerţ, exploatare forestieră, baruri şi restaurate. Zece persoane prestau muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă şi o persoană presta muncă fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, au mai precizat reprezentanții ITM Neamț.
Comentarii