La sfîrșitul săptămînii trecute, cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Neamț s-au confruntat cu un nou record de solicitări. Astfel, dacă într-un sfîrșit de săptămînă obișnuit se înregistrau, în medie, 450 de solicitiări, în cele trei zile de la sfîrșitul săptămînii trecute numărul lor a ajuns la 565.
Pe primul loc în topul solicitărilor s-au clasat traumatismele, 79 de persoane avînd nevoie de îngrijiri din această cauză, cele mai multe dintre traumatisme fiind provocate de agresiuni și accidente rutiere. În această perioadă, ambulanțele au parcurs nu mai puțin de 24.000 de kilometri. O situație îngrijorătoare se înregistrează la Stația de Ambulanță Roman, unde sînt prea puțini medici care să facă față urgențelor.
„Într-adevăr, la sfîrșitul săptămînii trecute, ambulanțele au fost suprasolicitate datorită numărului mare de pacienți, mulți dintre aceștia în stare foarte gravă. În zilele următoare, vom încerca să trimitem medici din Piatra Neamț pentru a face de gardă la Roman, întrucît aici au rămas numai trei medici, care nu pot asigura linia de gardă„, a precizat medicul Letiția Damoc, coordonatorul SJA Neamț.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol