HomeActualitateRoman

Ambasadorul Armeniei în România vine la Roman

Înaltul demnitar va participa la sfinţirea şi inaugurarea sediului Comunităţii Armene din Roman, înfiinţată anul trecut de doctorul Emanuel Nazaretian.

Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, ambasadorul Armeniei în România

Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, ambasadorul Armeniei în România

Vineri, 14 august, începând cu ora 15.00, are loc inaugurarea sediului filialei Roman a Uniunii Armenilor din România, situat pe strada Libertăţii, bloc 10, scara D, ap. 39, parter, faţă în faţă cu Biserica „Sfinţii Voievozi”. La eveniment vor fi prezenţi ambasadorul Armeniei în România, Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, PS Datev Hagopian, episcopul Bisericii Armene din România, senatorul Varujan Vosganian, preşedintele Uniunii Armenilor din România, preşedinţii celor 14 filiale ale comunităţilor armene din România, alte oficialităţi armene, profesorul Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman, şi membrii Comunităţii Armenilor din Roman.

Invitaţii vor asista la sfinţirea şi inaugurarea sediului, apoi vor vizita trei obiective de importanţă din Roman – Biserica Armenească, cu hramul „Pogorârea Sfântul Duh”, Institutul Romano-Catolic Franciscan şi Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului – şi vor participa la o cină festivă.

Ideea de a strânge toate familiile de armeni şi descendenţii acestora la un loc aparţine doctorului Emanuel Nazaretian, romaşcan de origine armeană. Comunitatea Armeană din Roman a fost înfiinţată anul trecut. De la înfiinţare, armenii au organizat în fiecare lună câte o activitate culturală. Este o modalitate de a socializa, de a se cunoaşte mai bine şi de a descoperi noi descendenţi ai familiilor de armeni din judeţul Neamţ.

Armenii au lăsat drept moştenire generaţiei actuale două biserici de cult – Biserica Armenească, o bijuterie arhitectonică, care a fost dată în folosinţă Episcopiei Romanului de către Biserica Armeană, o capelă în Cimitirul „Eternitatea”, construită pe cheltuiala soţilor Donică şi Ana Simionescu, cu un sector în care odihnesc mulţi armeni de seamă -, fosta Şcoală Armeneană în care a funcţionat Clubul Copiilor din Roman, clădirea Băncii Comerciale Române, care a aparţinut armeanului Kapri, Casa armeanului Vasile Ioachim, în care funcţionează Biblioteca Municipală, care are denumirea unui alt armean, George Radu Melidon.

Vicepreşedintele filialei este doctor Dan Gabriel Arvătescu, şeful secţiei Chirurgie din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă din Roman. Printre membrii fondatori se numără şi Dan Marian Lospa, director general adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, de origine armeană.

Excelenţa Sa Hamlet Gasparian a mai fost prezent la Roman, în 2012, cu ocazia semnării pactului de înfrăţire dintre municipiul Roman şi oraşul armean Dilijan. „Guvernul Armeniei acordă o mare importanță acestei colaborări, iar cât timp voi fi ambasador la București voi face tot posibilul pentru a pune în practică acest parteneriat. Porțile Ambasadei Armeniei la București vor fi deschise întotdeauna administrației locale romașcane”, preciza, la acel moment, ambasadorul Armeniei.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Mosu Lica 9 ani ago

    Mda…, da’scoala armeneasca au lasat-o …de izbeliste ! Daca era data copiilor acum era ca …noua !!