Roman, Neamț
Căutare site

Amariei şi Grumăzescu reprezintă Romanul la naţionale

Antrenorul Bogdan Tronciu consideră că elevii săi au şanse mai mari la dublu.

Clubul Atletic Roman este reprezentat şi în acest an la un turneu final de campionat naţional la tenis de câmp. Este vorba despre naţionalele copiilor, grupa 12 ani. Ilinca Amariei şi George Grumăzescu, ambii pregătiţi de antrenorul Bogdan Tronciu, sunt pe tablourile principale de 64 de jucători, la simplu, în cel mai important concurs intern, cel al campionatelor naţionale de vară. Competiţia, aflată în desfăşurare la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, a fost programată să înceapă duminică, 15 iunie, aici fiind vorba de meciurile de pe tablourile principale. Ploaia a încurcat calculele organizatorilor, dar şi, mai mult, pe cele ale competitorilor. Cheltuielile sunt mari. Oricum, riscurile sunt asumate. Exemplul pe care îl dă Simona Halep, a treia jucătoare din lume în acest moment, este de urmat. Părinţii, principalii sponsori ai campionilor de ieri, de astăzi şi de mâine în sportul alb, trag nădejde că odraslele vor ajunge sus.

Meciuri amânate

Marţi, 17 iunie, George Grumăzescu avea în program, dimineaţă, meci foarte greu cu Sebastian Gima (LPS CSȘ Constanţa), favoritul numărul 1 la câştigarea titlului naţional, campion european la grupa sa de vârstă. Partida a fost amânată din cauza ploii.

„Să vedem ce se va întâmpla când va juca. Este şi mai mic cu un an faţă de adversarul său. Este destul dacă spun că Gima este campion european. George n-are prima şansă, dar s-au mai văzut surprize. Deocamdată, ne sâcâie ploaia. Nu este mare problemă. Aşteptăm să se oprească. Au fost amânate şi meciurile de luni. Este clar că toate meciurile programate marţi nu se vor desfăşura mai devreme de miercuri”, a spus Bogdan Tronciu.

Ilinca Amariei, transferată la Clubul Atletic Roman tot din Iaşi, la fel ca Grumăzescu, va juca în primul tur al naţionalelor cu Maria Gheorghe (CS Olimpia Bucureşti). Ilinca pare să aibă parte de un prim meci mai uşor decât cel al lui George. Amariei şi Grumăzescu vor juca şi în campionatul probei perechilor.

„Eu cred că ambii au şanse mai mari la dublu decât la simplu. Aştept să înceapă concursul şi să văd dacă am dreptate. Bineînţeles, vreau ca amândoi să câştige şi la simplu. Pentru George va fi mai greu. Dar, cine nu vrea să învingă favoritul numărul 1?”, a completat Bogdan Tronciu.

La dublu vor fi tablouri, incomplete, de concurs de câte 32 de perechi. Ilinca Amariei va juca, de aceeaşi parte a fileului, cu Iulia Duna (Sighetu Marmaţiei). În primul tur, adversare le vor fi Alexandra Botin şi Ioana Gheorghe. Grumăzescu va fi în cuplul cu Vlad Petcu (CS Timişoara). Cei doi vor juca în primul meci cu bucureştenii Andrei Butnaru şi Andrei Tiloi.

Marian Prăjescu, cel mai titrat tenismen romaşcan din ultimii trei sau patru ani, este în perioadă de refacere şi de revenire în forma care-i este obişnuită, aceea foarte bună. N-a mai participat la concursuri de o perioadă mare de timp.

„Marian a reluat pregătirile după o întrerupere de două luni, cauzate de o accidentare, la fotbal. Vom căuta să alegem un prim concurs, după întrerupere, la care să nu forţăm. Să ne aşezăm la lucru. Am, în continuare, foarte mare încredere în el. Are stofă de învingător. A demonstrat”, a spus antrenorul Ioan Isciuc, coordonatorul secţiei de tenis de câmp de la Clubul Atletic Roman.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.