HomeSanatate

Altruiştii care oferă picături de viaţă

Aproape jumătate din sîngele recoltat în judeţ provine de la punctul de recoltare din Roman. Cei mai mulţi donatori vin de ani de zile, primul gest fiind făcut pentru cei dragi. Noii donatori pot dona oriunde, iar o adeverinţă eliberată la recoltare face ca sîngele necesar să fie trimis oriunde în ţară. La Roman vin donatori şi din judeţul Iaşi.

 

Peste 2.800 de pungi cu sînge au fost recoltate la Roman anul trecut. Punctul de colectare de la etajul al doilea al Policlinicii este aproape la fel de eficient ca punctul de colectare din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Piatra Neamţ. „Anual, între 30% şi 40% din sîngele colectat de Centrul de Transfuzie Sanguină din judeţ provine de la Roman. Este singurul punct de colectare din Neamţ, în afară de CTS. În timpul anului, de trei sau patru ori, mai avem acţiuni la Spitalul din Tîrgu Neamţ, dar atît„, a afirmat doctor Victoria Marin, directorul CTS Piatra Neamţ.

La Roman, picăturile de viaţă sînt adunate de două asistente şi de un medic. Elena Neculau este medic de familie, dar lucreză cu jumătate de normă şi la punctul de colectare a sîngelui. Rolul său este acela de a consulta noii donatori, pentru a înlătura colectarea de sînge inutilă. Criteriile de eligibilitate pentru donarea de sînge sînt stabilite prin lege şi pot fi permanente sau temporare. Donatorii trebuie să fie persoane sănătoase şi să nu fi avut boli grave în trecut. Prima donare de sînge poate fi realizată după majorat, iar vîrsta maximă pentru donare este de 65 de ani, dacă starea de sănătate o permite.

La Roman, cei mai mulţi donatori sînt fideli. Deja sînt prieteni cu asistentele, iar cînd se întîlnesc discută despre copii, despre ce au mai făcut în ultima vreme sau despre planurile pe care le au. „Sînt femei care revin la noi după ce au născut. O femeie nu poate dona sînge cînd este însărcinată şi timp de mai multe luni după ce a născut. Cînd vin iarăşi, sînt multe lucruri noi despre care discutăm. De curînd, o doamnă m-a întrebat de colega mea, fiindcă nu a mai văzut-o demult„, povesteşte, zîmbind, Cristina Apetrei, asistent medical principal la punctul de recoltare sînge. Colega ei, Maria Țugui, este în concediu, astfel că, momentan, un singur om face treabă cît pentru doi.

Cristina Apetrei, asistent medical principal la punctul de recoltare a sîngelui din Roman

Cristina Apetrei, asistent medical principal la punctul de recoltare a sîngelui din Roman

Cei mai mulţi donatori care vin să ofere o parte din viaţa lor unor necunoscuţi sînt persoane care, cîndva, au trecut prin situaţii personale dramatice. „După ce au un caz deosebit în familie, cînd cineva are nevoie de sînge, se conştientizează importanţa gestului. Acele persoane revin. Sînt, însă, şi cazuri cînd oferă sînge doar pentru a-l salva pe cel drag, după care ne spun că nu vor să mai facă aşa ceva niciodată. La noi vin şi persoane din Hălăuceşti sau Mirceşti. Nu sînt de la noi din judeţ, dar la Paşcani nu mai este punct de recoltare şi ar fi foarte departe să meargă pînă la Iaşi„, spune Cristina Apetrei.

Beneficiile pe care le are un donator de sînge nu sînt mari: o zi liberă de la serviciu, şapte tichete de masă şi un set complet de analize gratuite, în plus faţă de cel de care beneficiază fiecare persoană asigurată, o dată pe an. În ultima vreme, pentru fidelizarea donatorilor se oferă un set suplimentar de analize pentru donatorii cu trei donări valide în ultimele şase luni. Donatorului i se fac analize înainte de donare, iar după ce sîngele este recoltat ajunge în laboratoarele CTS din Piatra Neamţ, unde sînt efectuate analize amănunţite. „Dacă avem şi cel mai mic dubiu privind calitatea sîngelui, punga este rabatată, nu se foloseşte nici un compus din acel sînge. Este posibil ca unele persoane să doneze cu bună-credinţă, dar să nu ştie că sînt purtătoare ale unor virusuri„, explică Victoria Marin, directorul CTS Piatra Neamţ.

Un aspect foarte important este acela că apropiaţii unui bolnav pot dona sînge indiferent  unde este spitalizat acesta. „Vin şi donează sînge la noi, iar noi le eliberăm o adeverinţă în acest sens. Adeverinţa este trimisă la spitalul în care se află internat cel care are nevoie de sînge, iar spitalul face comandă de sînge de o anumită grupă şi un anumit RH către CTS Piatra Neamţ. Astfel, există probabilitatea ca sîngele donat la Roman de o rudă să ajungă la Iaşi, Cluj, Tîrgu Mureş sau Bucureşti„, rezumă procedura asistentul principal Cristina Apetrei.

Cristina Apetrei consideră că acest gest uneşte oamenii, dar că puţini dau dovadă de altruism: „O singură dată, în urmă cu cîţiva ani, am văzut un număr mai mare de persoane care au venit să doneze sînge. Un motociclist fusese rănit grav într-un accident şi au venit foarte mulţi motociclişti, atunci, să doneze. Dar nici unul nu a revenit. Îndemnul meu pentru fiecare  este să doneze sînge. Printre cei care vor primi sîngele donat s-ar putea afla persoane foarte dragi lor„.

Comentarii

WORDPRESS: 0