Marți, 8 aprilie, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a anunțat că, în această lună, toate plățile sociale vor fi făcute mai devreme, astfel încât românii să poată folosi acești bani pentru Sărbătorile Pascale.
Conform anunțului Ministerului, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va face plata prestațiilor și beneficiilor sociale astfel încât, pentru cei care primesc banii în cont bancar, sumele vor fi virate între 14 și 16 aprilie 2025. Pentru cei care primesc banii prin Poșta Română, în data de 11 aprilie sumele vor fi virate către Poșta Română, iar până pe 17 aprilie toți beneficiarii vor primi banii acasă. Vor fi plătite anticipat: alocația de stat pentru copii, indemnizația de creștere a copilului, stimulentul de inserție, drepturile persoanelor cu dizabilități, alocația lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA, alocația de plasament, indemnizația lunară de hrană pentru bolnavii de TBC, ajutorul pentru susținerea familiei (VMI), ajutorul de incluziune (VMI), precum și alte drepturi.
Totodată, Casa Națională de Pensii Publice face plata pensiilor prin Poșta Română începând cu 4 aprilie, iar în cont bancar în data de 11 aprilie 2025, în timp ce pentru pensionarii din străinătate (Citi Bank), în 17 aprilie. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va face plata prestațiilor astfel încât, între 15 – 17 aprilie, plata ajutorului de șomaj va ajunge la beneficiari.
„Noi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și instituțiile subordonate, ne-am organizat pentru ca banii să ajungă la beneficiari cu câteva zile mai devreme, astfel încât românii să aibă timpul și resursele necesare pentru a-și pregăti în liniște sărbătorile”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Comentarii