Proiectul de alimentare cu apă şi canalizare din comuna Secuieni va fi finalizat în acest an.
Alimentarea cu apă şi sistemul de canalizare în localitatea Secuieni reprezintă proiectul pe care administraţia publică locală îl va finaliza în acest an.
„Lucrarea a fost realizată în proporţie de 80%. Proiectul a prevăzut înfiinţarea unui sistem centralizat de alimentare cu apă şi canalizare în satul Secuieni, pe o distanţă de 5,8 kilometri, şi amenajarea de staţii de epurare, captare şi clorinare. Rămâne să decidem în Consiliul Local dacă investiţia va fi gestionată de administraţia locală sau de către un operator specializat”, a precizat Dorin Mihai, viceprimarul comunei Secuieni.
Finanţat din fonduri europene, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), proiectul are o valoare totală de 10.867.500 de lei. Tot în cadrul acestui proiect a fost inclusă şi modernizarea a două tronsoane de drum. Este vorba despre drumurile comunale DC 85 (Secuieni – Başta) şi DC 87 (Butnăreşti – Bârjoveni).
Construcţia clădirii în care va funcţiona un centru de zi de tip „after school” şi consolidarea bisericii satului, zidită în 1762, au reprezentat componenta socială a acestui proiect.
„Lucrările de construcţie la centrul de zi au fost finalizate, dar va trebui făcută recepţia finală. Beneficiarii centrului de zi sunt 16 copii care se confruntă cu probleme financiare”, spune viceprimarul comunei Secuieni.
Clădire de patrimoniu, Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Secuieni a beneficiat şi de o dotare tehnică care a inclus montarea unui sistem de sonorizare, a unui sistem video de supraveghere şi a unei instalaţii paratrăsnet.
Lucrările la baza sportivă, situată lângă sediul administrativ, au fost finalizate anul trecut. Investiţia, cu o valoare totală de 640.000 de lei, a fost realizată din fonduri guvernamentale. Baza sportivă cuprinde un teren multifuncţional pe care se joacă minifotbal, handbal şi tenis, acoperit cu teren sintetic, şi este dotată cu vestiare, duşuri şi nocturnă.










Si cine merge pe terenul de fotbal? ce dusuri ce nocturna ? Oare ne credeti asa prosti? nu stim ce sunt aceste laude ?
E greu de mintit oare? asa s a mintit si in toata campania electorala sa vina un control serios fara pile si sa vezi ascunzisuri cu duiumul.