Alexandru Rotaru, înlăturat de la șefia Tineretului PSD

HomeActualitate

Alexandru Rotaru, înlăturat de la șefia Tineretului PSD

 

rotaru11cDupă ce a condus mai bine de doi ani Organizația de Tineret a PSD Neamț, Alexandru Rotaru a căzut, se pare, din grațiile președintelui Ionel Arsene, care, în ședința Biroului Politic Județean de joi, 25 august, i-a cerut romașcanului demisia. Alexandru Rotaru spune că reproșurile care i-au foat aduse nu au nimic cu realitatea și că, din contra, o demisie ar fi trebuit să o prezinte însuși președintele Arsene, pentru rezultatele slabe de la alegeri.

Alexandru Rotaru ne-a declarat că i s-a cerut să-si dea demisia, dar a refuzat, însă colegii din Birou au votat în unanimitate retragerea funcției. „Mă așteptam la o astfel de decizie. Mi s-a reproșat lipsa de implicare în alegerile locale și președintele mi-a zis să fiu bărbat și să îmi dau demisia. Am refuzat să fac acest lucru, deoarece nu îmi poate fi negată munca depusă. S-a supus la vot și toată lumea a votat cum a zis președintele”, a declarat romașcanul Alex Rotaru.

În locul acestuia a fost numit președinte peste tineretul social democrat din județ Ciprian Șerban. Alexandru spune că rezultatele obținute de tineri la ultimele alegeri au fost foarte bune, uneori chiar deasupra seniorilor. „Eu am prezentat un raport de activitate, cu rezultatele obținute. Și la europarlamentare am luat cu 1.000 de voturi mai mult decât la locale. Pe Colegiul 6 la prezidențiale am luat un scor foarte bun, după care Colegiul a fost preluat de președintele Arsene, care, la locale, a pierdut zece comune. Aș spune că dumnealui ar trebui să fie bărbat și să-și dea demisia. La alegerile locale, am adus 77 de consilieri locali și doi viceprimari din rândul tinerilor, față de 12 câți erau până acum”,a mai spus Alexandru Rotaru.

Deși deranjat de pierderea șefiei TSD Neamț, Alex Rotaru a declarat că va rămâne social-democrat și nu va renunța la calitatea de membru.

Prin această schimbare de percepție din partea colegilor și a conducerii PSD Neamț, romașcanul pierde și varianta de a se regăsi pe lista partidului la alegerile parlamentare: „Plec cu fruntea sus, dar rămân membru PSD. Mi-am dorit să candidez la parlamentare și mi s-a promis că voi fi locul 3, eligibil, dacă voi scoate 19.000 de voturi la prezidențiale. Am scos 24.000, dar sunt slabe șanse să fiu pe listă”.

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • Asa ordine ar trebui sa se faca cu toti cei care au functii mari pe baza de PILE si nu pe baza de MERITE. Intre PILE si MERITE este o mare diferenta. Asa ca dle rotaru mai invata si dupa aia sa candidezi la europarlamentare.

  • Plecand de la cifrele cerute si evidentiind cifrele livrate, duduie emma, cred ca sunteti intr-o usoara confuzie. Dar asta e relativ usor de explicat dat fiind sezonul mustului si al fumului gratarelor cu mititeii psd isti pe langa care amusinati. Daca e sa ne raportam la spusele acestui domn ( ghidati de proverbul elen conform caruia omul la suparare spune adevarul), avem in fata o noua sceneta abjecta de mitocanie/manipulare rudimentara marca PSD. Dureros e ca isi canibalizeaza propriile vlastare, pe cei in care teoretic ar trebui sa investeasca experienta politica. Dar cand un junior spala pe jos cu rezultatele celor care au sarit ( a se citi cumparat) etape catre seniorat, ma intreb ce meteoriti mai trebuie sa cada pe pamant pentru a intelege ca actuala clasa politica trebuie sa dispara in craterele anonimatului. De tot. Cu totii. Nu ii compromiteti si pe cei care chiar cred in schimbare. Juniori, nu va lasati manipulati si storsi de personalitate, nu va lasati sculptati dupa chipul si caracterul celui caruia i-ati pupat inelul la ultima sedinta.voi va rupeti coatele pe mesele partiduluui facand propaganda pe FB, ei isi mangaie barbile si mansetele camasilor scrobite prin crasmele de lux din Bucuresti. Nu fiti naivi! Nu ei v-au dat viata, ei doar v-o fac mizerabila