Pe lângă lucrările curente de curățenie și igienizare în școlile din oraș înaintea începerii noului an școlar, administrația locală a demarat și investițiile în reabilitarea aleilor și platformelor de acces în unitățile de învățământ. Conform primarului Lucian Micu, în aceste zile se lucrează la asfaltarea aleilor de la Școala „Calistrat Hogaș” și de la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, urmând ca mai apoi să fie amenajate aleile de la Școala „Vasile Alecsandri”, inclusiv reabilitarea locurilor de parcare din zonă.
Toate aceste investiții, spune primarul Micu, se fac în urma discuțiilor purtate cu directorii unităților de învățământ imediat după încheierea anului școlar 2017 – 2018. Conform centralizării realizate la acel moment, investiții se vor mai efectua, punctual, la înlocuirea instalațiilor de încălzire sau curățarea acestora, montarea de plite pentru bucătării sau intervenții la iluminatul exterior. Conform primarului Romanului, anul viitor se vor efectua lucrări de reabilitare a terenurilor de sport din unitățile de învățământ.
În ceea ce privește lucrările de anvergură, administrația locală va acționa în această vacanță pentru modernizarea parcării de la Școala „Vasile Alecsandri” – corp A, pe o suprafață de 150 mp. În ceea ce privește modernizarea aleilor din unitățile de învățământ, se va acționa în realizarea de lucrări pe o suprafață de circa 5.000 de metri pătrați la: Grădinița cu program prelungit nr. 1 – 250 mp, Grădinița cu program prelungit nr. 5 – 40 mp, Colegiul Național „Roman-Vodă” – 300 mp, Colegiul Tehnic „Miron Costin” – 1.730 mp, Grădinița cu program prelungit nr. 6 – 104 mp, Colegiul Tehnic „Danubiana” – 407 mp, Liceul Tehnologic „Vasile Sav” – 300 mp, Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” – 1.176 mp, Institutul Franciscan – 448 mp. Modernizări se vor face și în curțile școlilor, pe aproape 4.400 de metri pătrați, la următoarele unități de învățământ: Școala gimnazială „Vasile Alecsandri” (1.581 mp), Școala gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” (2.186 mp), Colegiul Tehnic „Petru Poni” (567 mp) și Liceul cu Program Sportiv (65 mp).
La acestea se adaugă și câteva proiecte depuse de administrația locală în această vară pentru accesarea de fonduri europene care vizează reabilitarea și modernizarea Școlii „Carol I”, Școlii „Calistrat Hogaș”, Școlii „Sergiu Celibidache”, corpului D al Colegiului Național „Roman-Vodă” și Liceului Tehnologic „Vasile Sav”.
Comentarii