Duminică, 4 mai, în primul tur al alegerilor prezidențiale, de la începerea procesului de vot în secțiile de votare din județul Neamț, nu au fost înregistrate incidente deosebite din punct de vedere al atribuțiilor structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a informat Centrul de Comunicare Județean Neamț la orele prânzului.
În județ se fac verificări într-un caz de continuare a propagandei electorale. Totodată, față de un operator economic, din localitatea Mărgineni, s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă, în valoare de 1.500 lei, pentru comercializarea de băuturi alcoolice în proximitatea unei secții de votare.
„Pentru orele următoare, efectivele teritoriale ale MAI vor continua misiunile de menținere a siguranței publice la nivelul județului, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme. O atenție deosebită va fi acordată soluționării cu celeritate a sesizărilor care au legătură cu alegerile”, au mai precizat reprezentanții Centrului de Comunicare Județean Neamț.
Până la ora 13, prezența la vot în județul Neamț a fost de 21,28%, iar în municipiul Roman de 21,64% – ambele mai mari decât la scrutinul prezidențial de pe 24 noiembrie 2024, când la aceeași oră în Neamț se înregistra o prezență la urne de 20,25%, iar în Roman de 20,80%.
Urmăriți canalul „Ziarul de Roman” pe WhatsApp pentru ultimele știri. Click aici.
Comentarii