Alegeri parțiale la Roman, posibil la începutul lunii iunie

HomePolitica

Alegeri parțiale la Roman, posibil la începutul lunii iunie

 

Liderii PSD, reuniți în ședința Comitetului Executiv Național ce are loc la Sinaia, au propus Guvernului emiterea unei hotărâri pentru organizarea de alegeri parțiale, la începutul lunii iunie, în toate localitățile care au rămas fără primarii aleși în iunie anul trecut, conform unor surse PSD, citate de News.ro.

În România există cinci municipii – Craiova, Târgu Jiu, Lupeni, Moinești și, bineînțeles, Roman – zece orașe și mai multe comune unde funcția de primar a fost preluată de viceprimar, așa cum prevede legea. Următoarele alegeri de drept ar urma să fie abia peste trei ani, în 2020.

Dacă ar fi ca alegerile să se desfășoare în luna iunie, din informațiile noastre, cea mai sigură dată lansată în spațiul public este pentru 11 iunie. Potrivit prevederilor Legii nr. 115/2015, coroborate cu termenul prevăzut de Legea nr. 208/2015, că Guvernul trebuie să anunțe organizarea alegerilor parțiale cu 75 de zile înainte, la acest moment aceste reglementări nu s-ar putea respecta.

Oricum, atributul stabilirii dacă se organizează sau nu alegeri parțiale aparține doar Guvernului, iar în luna iunie, respectând termenul menționat mai sus, se pot organiza alegeri pe 25 iunie, dacă hotărârea se va da până cel târziu marțea viitoare. În plus, față de alegerile locale când campania electorală durează o lună, la alegerile parțiale campania durează doar două săptămâni.

La Roman, intenții de a candida și-au depus până acum Lucian Micu, din partea PNL, cel care deține acum funcția de primar, Marius Neculai – din partea PSD, confirmat candidat în interiorul partidului, dar nelansat încă oficial în spațiul public și Radu Samson – din partea USR, pentru care liderii formațiunii l-au confirmat ca o persoană care îndeplinește condițiile pentru a reprezenta partidul.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0