HomeSocial

Alcoolul l-a condus în șanț

Un bărbat din Secuieni s-a răsturnat cu mașina într-un șant. Șoferul, care era băut, a declarat inițial că mai era cu cineva în mașină, iar pompierii și polițiștii au căutat un pasager inexistent.

 

 

În ziua de 12 martie, în jurul orei 19.25, pe drumul comunal DC 87, în afara localității Butnărești, din comuna Secuieni, s-a produs un accident din care a rezultat rănirea ușoară a unei persoane.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce Robert A., de 44 de ani, din comuna Secuieni, conducea un autoturism, pe DC 87, în afara localității Butnărești, către Secuieni, pe un segment de drum în curbă la stînga, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă prin dreapta direcției de mers și s-a răsturnat într-un sanț cu o adîncime de aproximativ patru metri. În urma accidentului, șoferul s-a rănit ușor, acesta fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut închis, traumatism de coloană cervicală, traumatism toracico-abdominal, traumatism genunchi și șoc hipotermic.

La fața locului a fost nevoie și de intervenția pompierilor romașcani, care au intervenit cu un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD. Cînd au ajuns pompierii, șoferul era deja ieșit din mașină, astfel că salvatorii au luat măsuri de prevenire a producerii unui incendiu prin deconectarea bornelor de la baterie. Inițial, conducătorul auto a declarat că în autoturism a mai fost o persoană, iar pompierii au început să caute în albia pîrîului din zonă, dar fără rezultat.

Ulterior, conducătorul auto a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiști, rezultatul indicînd că avea în aerul expirat o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur. Cercetările sînt continuate de Biroul Rutier Roman.

Comentarii

WORDPRESS: 0