Roman, Neamț
Căutare site

Al doilea penalty consecutiv ratat în ultimul minut de SCM Petrotub

Al doilea penalty consecutiv ratat în ultimul minut de SCM Petrotub

 

galati 02Echipa de fotbal SCM Petrotub Roman a disputat sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 17, pe teren propriu, partida din cadrul etapei a 20-a a Ligii a 3-a de fotbal, seria I, în compania echipei aflate pe penultimul loc al clasamentului, Atletico Vaslui.

După un meci mai puţin reuşit al fotbaliştilor romaşcani – şi pe fondul numeroaselor indisponibilităţi din lot -, cu multe ratări, SCM Petrotub a ieşit, totuşi, victorioasă, cu scorul de 1-0, după golul marcat în minutul 37, de Damian. Romaşcanii erau să fie egalaţi, în minutul 74, după o ratare uriaşă a oaspeţilor, salvată de intervenţia oportună a portarului Hărăguţă. Apoi, fotbaliştii SCM Petrotub ratează mărirea avantajului, în finalul partidei, după ce Sofroni ratează o lovitură de la 11 metri. Este cel de-al doilea penalty consecutiv ratat în ultimele minute de romaşcani, după cel irosit, etapa trecută, de Dutciuc, în deplasarea de la Inter Dorohoi.

„Am făcut o partidă slabă sâmbătă, chiar dacă am avut multe ocazii, ocazii create pe fondul jocului şi mai slab al echipei din Vaslui. Am făcut multe greşeli neforţate, pe lângă lipsa de concentrare în faţa porţii. Este bine, până la urmă, că am câştigat”, a afirmat antrenorul principal al SCM Petrotub, Gabriel Țapu.

Urmează o serie de trei meciuri dificile pentru SCM Petrotub: vinerea viitoare, meci pe terenul Aerostar Bacău, apoi vizita liderului Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, urmată de o deplasare la Știinţa Miroslava.

În cadrul etapei a 20-a a Ligii a 3-a de fotbal, seria I, s-au mai înregistrat rezultatele: Olimpia Râmnicu Sărat – Inter Dorohoi 4-1, Sporting Lieşti – Aerostar Bacău 4-2, CS Panciu – Metalosport Galaţi 1-0, Știinţa Miroslava – Bucovina Rădăuţi 3-0 (oaspeţii s-au retras din competiţie şi pierd meciurile rămase la „masa verde”), Cetatea Tîrgu Neamţ – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-3 (gazdele au fost excluse din competiţie şi pierd meciurile rămase la „masa verde”), FC Zagon – CSM Paşcani 0-3 (gazdele s-au retras din competiţie şi pierd meciurile rămase la „masa verde”).

Clasament:

1Sepsi OSK Sfântu Gheorghe20171245-752
2Olimpia Râmnicu Sărat20153246-1548
3SCM Petrotub Roman20126244-1442
4Ştiinţa Miroslava20132538-1741
5Metalosport Galaţi2095636-1932
6Sporting Lieşti2093835-3330
7Aerostar Bacău2085726-2229
8CSM Paşcani2074931-4225
9CS Panciu2058720-2423
10Bucovina Rădăuţi (*)19441115-3316
11FC Zagon (*)18341113-4213
12Inter Dorohoi20181118-3711
13Atletico Vaslui20321516-5211
14Cetatea Tîrgu Neamţ (**)19411415-413

* echipe retrase din competiţie după turul campionatului
**echipă penalizată cu 10 puncte în urma hotărârilor Comisiei de Disciplină şi Etică şi sancţionată cu excluderea din toate competiţiile, ca urmare a neachitării unor obligaţii financiare în termenul regulamentar

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.