Prima paginăActualitateSocial

Ajutorul social anual pentru veteranii şi văduvele de război a fost majorat

Dimensiune text

Ajutorul acordat anual veteranilor, văduvelor de război şi accidentaţilor de război pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice a fost majorat cu 35 de lei, ajungând, astfel, la 335 de lei.

Hotărârea Guvernului 951/2015 privind stabilirea cuantumului ajutorului anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, cuvenit veteranilor de război şi văduvelor de război, precum şi accidentaţilor de război în afara serviciului ordonat, a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Potrivit acestei hotărâri, cuantumul ajutorului anual pentru veteranii, văduvele şi accidentaţii de război a crescut cu aproximativ 11% faţă de nivelul stabilit pentru 2014. Astfel, acesta a fost majorat cu 35 de lei, de la 300 la 335 de lei.

Cuantumul ajutorului anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice se stabileşte anual, prin hotărâre a Executivului, în funcţie de evoluţia preţurilor şi posibilităţilor de susţinere din bugetul de stat.

„Această majorare este motivată de creşterea preţurilor la mărfurile nealimentare şi la servicii în luna iulie 2015 faţă de luna iulie 2014. Astfel, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, preţul la combustibili, gaze naturale şi energie termică a crescut cu 5,2%, la serviciile de apă, canal, salubritate creşterea este de 4,8%, iar pentru chirii de 1%”, era precizat în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Dacă, în 2014, de ajutorul anual au beneficiat 22.974 de persoane, în 2015 un număr de 17.688 de persoane se bucură de acesta, la nivel naţional.

Ajutorul primit de veteranii, văduvele şi accidentaţii de război a crescut constant în ultimii ani. În 2012, nivelul acestui ajutor era de 230 de lei/persoană, în 2013 – 265 de lei/persoană, iar în 2014 – 300 de lei/persoană.

COMENTARII

WORDPRESS: 0