Prima paginăEconomie

Adrian Havrici: „Vrem normalitate din partea funcționarilor”

Dimensiune text

Fermierii vor mai multă înţelegere din partea funcţionarilor care se ocupă de sectorul agricol.

„Relaţia cu funcţionarii care lucrează în instituţiile ce ţin în mână frâiele agriculturii ar trebuie să fie una normală, în care să simţim sprijinul acestora, dar de multe ori nu este aşa”, crede fermierului Adrian Havrici, care lucrează câteva sute de hectare în zona Moldoveni. El are o soluţie pentru a remedia micile neînţelegeri. „Eu, dacă aş avea putere, nu aş lăsa un funcţionar să profeseze până nu ar lucra în zona asta agricolă, dar în mod concret. Noi, fermierii, nu cerem mult. Vrem doar normalitate. Să nu se mai schimbe regulile în timpul jocului. Vin anumite condiţii pentru acordarea subvenţiilor sau nişte reguli de respectat, dar nu ştiu cum au apărut şi ce rost au. Este nevoie de un dialog care să construiască o relaţie bazată pe respect. Este nevoie ca omul de la birou să ştie exact cum este realitatea din teren”, a spus Adrian Havrici.

Acesta a mai susţinut că fermierii trec printr-o situaţie dificilă, din cauza condiţiilor meteo care pun probleme dezvoltării culturilor. Precipitaţiile au lipsit în ultima perioadă, iar când ploaia a căzut, cantitatea nu a însemnat prea mult pentru solul dornic de apă.

Fermierul are aşteptări mari de la noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală. Adrian Havrici nu este la prima încercare de a obţine bani europeni. El a mai accesat două măsuri de finanţare prin care şi-a dotat ferma cu utilaje. „Aceste proiecte ne-au ajutat să avem un parc auto bine pus la punct. Un prieten din Franţa, fermier ca şi mine, mi-a spus, într-o vizită la Moldoveni, că am un parc auto de invidiat. Nu este cea mai mare exploataţie din zonă, dar este loc pentru toată lumea. Cei de la firma Kruger m-au determinat să încep această afacere. Reprezentanţii firmei doreau să vină pe raza comunei Moldoveni, pentru a arenda teren, şi atunci mi-am spus: «Ei pot face şi eu nu?» Cred că am reuşit, iar oamenii care mi-au dat terenul în arendă nu sunt altceva decât parteneri de afaceri”, a spus Adrian Havrici.

Pentru activitatea sa, fermierul a fost premiat, anul trecut, în decembrie, la Gala Premiilor „Top Agribussiness”, un eveniment dedicat performanţei în agricultură, organizat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Premiul a fost acordat pentru obţinerea unei cantităţi de 14.400 de kilograme la hectar la un hibrid de porumb. „Acest premiu mă obligă să demonstrez că nu a fost primit din întâmplare”, a spus fermierul.

COMENTARII

WORDPRESS: 0