Roman, Neamț
Căutare site

Accidente rutiere în Roman, pe strada Ștefan cel Mare și bd. Republicii

Accidente rutiere în Roman, pe strada Ștefan cel Mare și bd. Republicii

Luni, 29 septembrie, la ora 13:45, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Roman, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule. Conform IPJ Neamț, în timp ce un bărbat în vârstă de 39 de ani conducea un autoturism, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Roman, ar fi oprit pentru a ceda prioritate de trecere unui autoturism, fiind acroșat de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din aceeași localitate, care circula în aceeași direcție de mers.

„În urma evenimentului a rezultat avarierea celor două autovehicule și rănirea ușoară a unui minor, în vârstă de trei ani, pasager în autoturism. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Marți dimineață, 30 septembrie, în jurul orei 05:50, pe bulevardul Republicii, din Roman, s-a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită. Conform IPJ Neamț, în timp ce un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe bulevardul Republicii, ar fi surprins și accidentat un bărbat în vârstă de 58 de ani, din aceeași localitate, ce se afla angajat în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni.

„Conducătorul auto nu se afla sub influenţa alcoolului. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt”, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

 

 

Ziarul de Roman este acum și pe Threads by Instagram.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.