Accident rutier la Săbăoani. Șoferul, pozitiv la etilotest

HomeActualitate

Accident rutier la Săbăoani. Șoferul, pozitiv la etilotest

Miercuri, 25 decembrie, în jurul orei 23:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în dreptul unui imobil, de pe strada Ciocârliei, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Săbăoani, conducea un autoturism, pe sectorul de drum menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în coliziune cu un alt autoturism, care se afla parcat în afara părții carosabile, în dreptul unui imobil.

„În urma evenimentului, au rezultat pagube materiale la ambele autoturisme. Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.