Sâmbătă, 23 septembrie, în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Ștefan cel Mare, în municipiul Roman. Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că un autoturism condus un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Iași, ce se deplasa pe strada Ștefan cel Mare, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din județul Iași, ce se afla staționat, pentru efectuarea virajului la stânga. Accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare în trafic. Șoferii nu consumaseră alcool.
„În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 22 de ani și a unei alte pasagere în vârstă de 19 ani, din același autoturism. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Comentarii