Miercuri, 12 ianuarie, în jurul orei 10.00, polițiștii Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier. Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce șoferul unui autoturism se deplasa pe strada C.A. Rosetti, din municipiul Roman, a surprins și accidentat o tânără, în vârstă de 21 ani, din aceeași localitate, care era angajată în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni.
„În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea tinerei. Conducătorul auto, în vârstă de 33 de ani, din Roman, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat subinspector de poliție Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.
Tânăra a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență (SMU) Roman, acolo unde cadrele medicale au diagnosticat-o cu traumatism la piciorul drept, aceasta aflându-se la orele prânzului în curs de investigații suplimentare, a precizat Andreea Laura Trifan purtătorul de cuvânt al SMU Roman.
Comentarii