Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați, în noaptea de 17 decembrie, în jurul orei 02:30, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Roman. Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un autoturism condus de un bărbat, de 50 de ani, din Doljești, se deplasa pe strada Tineretului, ajuns la intersecția cu strada Bogdan Dragoș, ar fi pătruns în intersecție fără a respecta semnificația indicatorului Oprire, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 37 de ani, din Roman.
„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 50 de ani și a unei pasagere în vârstă de 16 ani, din ultimul autoturism. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind.m negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Comentarii