Accident rutier pe E 85 lângă Nisiporești, două persoane au decedat

HomeActualitate

Accident rutier pe E 85 lângă Nisiporești, două persoane au decedat

Joi, 5 ianuarie, în jurul orei 15.40, pe DN 2 – E 85, în zona localității Nisiporești, din comuna Botești, a avut loc un accident rutier, în urma căruia două persoane au decedat.

Circulația rutieră în zonă a fost blocată pe ambele sensuri, în urma accidentului. La ora 16:15, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat că pe DN 2, în zona localității Nisiporești, a avut loc o coliziune în care au fost implicate două autovehicule, în urma căreia două persoane au rămas încarcerate, iar circulația rutieră a fost întreruptă pe ambele sensuri, pentru a permite intervenția echipajelor specializate, estimându-se reluarea normală a circulației în 45-60 de minute.

La locul accidentului au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și Stația Roman a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț. Conform ISU Neamț, ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au identificat patru victime, dintre care una încarcerată, iar alte trei persoane, dintre care una în stare de inconștiență, au fost evacuate din autoturisme de către participanții la trafic.

„Echipajele SMURD și SAJ au început imediat manevrele de resuscitare pentru un bărbat de 74 de ani, pasager într-un autoturism. Bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia. Pompierii au acționat pentru descarcerarea unuia dintre conducătorii auto, care se afla în stare de inconștiență. După ce a fost scos din autoturism, forțele de intervenție au început manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia. O femeie în vârstă de 73 de ani, în stare de semiconștiență, pasageră într-unul dintre autoturisme, a fost preluată și transportată de un echipaj SAJ la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Conducătorul celuilalt autoturism, un bărbat de 23 de ani, cu multiple traumatisme, a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la CPU Roman”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. De asemenea, concomitent cu acțiunile pentru descarcerare și acordare a primului ajutor, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Roman a reieșit că în timp ce un bărbat de 69 de ani, din județul Vrancea, conducea un autoturism din direcția Suceava spre municipiul Roman, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, din Urecheni, care circula din sens opus, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetării penale.

„Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul bărbatului de 69 de ani și a unui alt pasager din același autoturism, precum și rănirea conducătorului auto de 23 de ani și a unei femei de 73 de ani, din județul Vrancea, pasager în primul autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat subinspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Foto: IPJ Neamț, ISU Neamț