Accident rutier pe E 85 la Secuienii Noi, o persoană a fost rănită

HomeActualitate

Accident rutier pe E 85 la Secuienii Noi, o persoană a fost rănită

Marți, 20 septembrie, în jurul orei 10:00, polițiștii Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la intersecția DN 2 – E 85 cu DJ 158, în localitatea Secuienii Noi. Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat de 72 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe Drumul Național 2, în localitatea Secuienii Noi, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară ce circula din sens opus, condusă de un bărbat de 34 de ani, din județul Bacău. Accidentul s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate de către șoferul autoturismului.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 34 de ani. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat subinspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0