Accident rutier pe E 85, la ieșirea din Roman spre Iași

HomeActualitate

Accident rutier pe E 85, la ieșirea din Roman spre Iași

Miercuri dimineață, 8 decembrie, în jurul orei 8, pe strada Ștefan cel Mare – E 85, la ieșirea din Roman spre Iași, s-a produs un accident rutier, după coliziunea dintre o autocisternă și o auobasculantă, în urma căruia o persoană a fost rănită. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de circulație.

Pompierii au fost înștiințați despre producerea accidentului rutier prin apel la 112, fiind anunțați că din accident a rezultat o victimă încarcerată. La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani, cu o autospecială de stingere și o autospecială pentru descarcerare,  dar și un echipaj cu ambulanță de la Stația Roman a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț.

„Cu ajutorul mijloacelor și procedeelor specifice, pompierii au intervenit pentru scoaterea victimei, un bărbat în vârstă de 50 ani. Victima, conștientă, a fost preluată de echipajul de la SAJ și transportată la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Roman, aflat la volanul unei autoutilitare ce tracta o semiremorcă, la ieșirea din parcarea unei societăți comerciale, a intrat în coliziune cu o autocisternă care se deplasa pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Roman, condusă de un bărbat de 40 de ani, din județul Iași. Cauza accidentului ar fi neacordarea de prioritate.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto din Roman. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat agent principal de poliție Georgiana Pușcașu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

Cadrele medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Roman l-au diagnosticat pe șoferul rănit cu traumatism cranio-facial, contuzie toraco-abdominală și hematom epicranian temporal stâng, acesta nerămânând internat, au precizat reprezentanții unității medicale.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0