Duminică, 30 aprilie, pe DN 2 – E 85, în comuna Secuieni, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, în urma căruia două persoane au fost rănite. Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 13:20, un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Roman, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, a acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la accidentul rutier produs pe E 85, în comuna Secuieni.
„În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane. Doi copii, de 9 și 11 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluați de un echipaj de la Stația Roman a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț și transportați la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Roman a reieșit că un bărbat, în vârstă de 40 de ani, se deplasa cu un autovehicul, din direcția DJ 158, din Secuienii Noi, spre DN 2 – E 85, ar fi pătruns în intersecție fără a acorda prioritare unui autoturism ce circula regulamentar pe DN 2 – E 85.
„În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a doi minori, de 9 și 11 ani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 40 de ani. Șoferii implicați nu consumaseră alcool. În cauză, polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol