Accident rutier la Săbăoani, o persoană a fost rănită

HomeActualitate

Accident rutier la Săbăoani, o persoană a fost rănită

Luni, 18 septembrie, în jurul orei 12:50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Săbăoani. Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că în timp ce un bărbat în vârstă de 80 de ani, din Săbăoani, conducea un triciclu pe strada Luceafărul, ajuns la intersecție cu strada Progresului, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 33 de ani, din Cordun. Șoferii nu consumaseră alcool.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului de 80 de ani. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0