Marți, 16 august, în jurul orei 19.00, polițiștii Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Horia, la intersecția străzilor Secerii cu strada Florilor. Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat de 37 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism pe strada Florilor, la schimbarea direcției de deplasare spre strada Secerii, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, intrând în coliziune un autoturism condus de tânăr, de 29 ani, din Boghicea.
„În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto de 29 de ani. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat subinspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Comentarii