Luni, 13 noiembrie, în jurul orei 13:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe sectorul de drum DN 28, în comuna Săbăoani. Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat în vârstă de 52 de ani, din județul Vrancea conducea o autoutilitară, pe DN 28, din direcția Iași spre DN 2 – E 85, nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de un autoturism ce se deplasa în fața sa, acesta intrând în coliziune cu alte două vehicule ce se aflau staționate, pentru a pătrunde în intersecție.
„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei conducătoare auto, în vârstă de 30 de ani, din Săbăoani, din unul dintre autoturismele staționate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 48 de ani, din județul Iași, implicat în evenimentul rutier, avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. În cauză, polițiștii continuă cercetările, față de ambii conducători auto, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv conducerea fără permis de conducere, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Comentarii