Accident rutier în Dealul Mărului, patru persoane au fost rănite

HomeActualitate

Accident rutier în Dealul Mărului, patru persoane au fost rănite

Miercuri după-amiază, 18 august, în jurul orei 16.30, pe DN 15D, în comuna Gâdinți, în zona Dealul Mărului, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, în urma căruia patru persoane au fost rănite. Pompierii au fost înștiințați despre producerea accidentului rutier prin apel la 112. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii romașcani, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, și două echipaje cu ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț.

„În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane. Toate cele patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și au curățat și degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, cetățean francez, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din județul Timiș, ce circula din sens opus.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a altor două persoane, respectiv o tânără de 18 de ani, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 20 de ani, și o femeie de 52 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 56 de ani. Conducătorii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 56 de ani, aceesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Cele patru victime au fost transportate de ambulanțe la Spitalul Municipal de Urgență Roman, unde cadrele medicale au diagnosticat-o pe tânăra de 18 ani cu policontuzii, aceasta nerămânând internată, în timp ce șoferul de 20 de ani a fost internat în stare stabilă în secția Anestezie și Terapie Intensivă, pentru supraveghere medicală, suspect de hematom splenic. Cei doi cetățeni francezi din cealaltă mașină au fost internați în secția Ortopedie a spitalului – șoferul a fost diagnosticat cu fracturi costale și fracturi de apofiză transversală, iar pasagera cu fractură de apofiză transversală, a precizat Andreea Laura Trifan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Roman.

 

 

Foto: ISU Neamț

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Cornelia 12 luni ago

    Am fost la fata accidentului iar la cat de avariata era mașina francezului ,ma mir ca au scapat cu viața…