Roman, Neamț
Căutare site

Accident rutier în comuna Poienari, o autoutilitară s-a răsturnat

Accident rutier în comuna Poienari, o autoutilitară s-a răsturnat

Vineri dimineață, 21 iulie, la ora 06:45, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui eveniment rutier pe DN 15D în comuna Poienari, după ce o autoutilitară încărcată cu BCA, în care se afla doar conducătorul auto, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, informează ISU Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare de la Punctul de lucru Poienari și un echipaj cu ambulanță de la Stația Roman a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț.

„La sosirea pompierilor, persoana era evacuată, ulterior fiind transportată la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman de către echipajul SAJ. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Tămășeni, conducea o autoutilitară, pe DN 15D, în afara localității Poienari, din direcția Roman spre Vaslui, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se.

„În urma evenimentului rutier a rezultat autoaccidentarea conducătorului auto. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 

Foto: ISU Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.