Accident rutier în comuna Ion Creangă, două persoane au fost rănite

HomeActualitate

Accident rutier în comuna Ion Creangă, două persoane au fost rănite

Polițiștii rutieri au fost sesizați vineri, 5 august, în jurul orei 21.30, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 207C, în localitatea Ion Creangă. Conform IPJ Neamț, din primele cercetări a reieșit că în timp ce un conducător auto în vârstă de 39 ani, din Ion Creangă, conducea un autoturism pe Drumul Județean 207 C, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat, de 46 de ani, din Trifești.

„În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea a două persoane, cu vârste de 39, respectiv 40 de ani, din Trifești, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 46 de ani. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto de 39 de ani”, a precizat subinspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț sosite la locul accidentului au diagnosticat cele două victime cu traumatism lombar, respectiv traumatism membru superior, acestea fiind transportate la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman, au precizat reprezentanții SAJ Neamț.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0