Prima paginăActualitate

Accident rutier cu o victimă pe E 85, la Hanul Ancuței

Accident rutier cu o victimă pe E 85, la Hanul Ancuței

Dimensiune text

Vineri, 2 iulie, în jurul orei 17, pe DN 2 – E 85, în zona localității Hanul Ancuței, din comuna Tupilați, s-a produs un accident rutier, după coliziunea dintre un autoturism și o autoutilitară, în urma căruia o persoană a fost rănită.

Pompierii au fost înștiințați despre producerea accidentului rutier prin apel la 112, în jurul orei 17:20. La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani, cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM. În accidentul rutier au fost implicate o autoutilitară și un autoturism, în care se aflau doar conducătorii auto, o persoană rămânând blocată în autoturism.

„Pompierii, cu ajutorul mijloacelor specifice de prim ajutor medical, au evacuat victima din interiorul autoturismului. Victima, o tânără de 19 de ani, a primit primul ajutor calificat la locul evenimentului de la echipajul SMURD TIM, fiind transportată la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Celălalt conducător auto nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor și au degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier, pentru reluarea traficului.

Citește și:   Rețea de falsificatori de acte pentru indemnizații de creștere a copilului, cu ramificații în Neamț, anchetată de polițiști

Conform IPJ Neamț, din cercetările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că o tânără de 19 ani, din județul Iași, aflată la volanul unui autoturism, s-ar fi pus în mișcare pe DN 2 E 85, în afara localității Tupilați, moment în care a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat, de 55 de ani, din județul Suceava.

„În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a tinerei, aceasta fiind transportată la spital, în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 

 

Foto: ISU Neamț

 

 

 

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0