Accident rutier cu patru victime la intrare în Bacău. Un tânăr din județul Neamț, între șoferii implicați

HomeNeamt

Accident rutier cu patru victime la intrare în Bacău. Un tânăr din județul Neamț, între șoferii implicați

Joi seară, 29 august, o mașină condusă de un tânăr din județul Neamț a fost implicată într-un grav accident de circulație, produs la ora 20.15 la intrarea în municipiul Bacău, pe Calea Romanului, accident soldat cu patru victime. Conform IPJ Bacău, în urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în timp ce un tânăr de 21 de ani, din județul Neamț, conducea un autoturism pe Calea Romanului din Bacău, spre ieșirea din oraș, ar fi pătruns pe contrasens, unde ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 70 de ani, din județul Bacău.

În urma impactului au rezultat patru victime, două dintr-un autoturism și două din celălalt. Șoferii nu se aflau sub influența alcoolului. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, au mai precizat reprezentanții IPJ Bacău.

Până la sosirea ambulanțelor, victimele accidentului au fost asistate de doi pompieri băcăuani aflați întâmplător în zona în care s-a produs accidentul. Astfel, conform ISU Bacău, spre locul accidentului rutier, independent de apelul de urgență făcut, se deplasau plutonier major Cosmin Checheriță, care se întorcea dintr-o misiune, și plutonier major Traian Dragomir, care ieșise din tura de zi și se îndrepta către domiciliu. Cei doi pompieri au observat evenimentul rutier și, fiind primii care au sosit la fața locului, nu au stat deloc pe gânduri și au acționat cu promptitudine. Aceștia au efectuat o recunoaștere rapidă și au evaluat victimele, fiind vorba de patru persoane din două autoturisme, care necesitau îngrijiri medicale, și alte două persoane, care nu prezentau marcă traumatică.

„Două dintre persoanele implicate în accident, un bărbat, în vârstă de 70 de ani, și o femeie, în vârstă de 67 de ani, aflate într-unul dintre autoturisme, prezentau traumatisme multiple, fiind în imposibilitatea de a se autoextrage din vehicul. Acestea au fost deblocate de cei doi pompieri, care le-au acordat primele îngrijiri medicale până la sosirea echipajelor de intervenție”, au precizat reprezentanții ISU Bacău.

Din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, la fața locului s-a deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, încadrate cu nouă militari. De asemenea, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău au intervenit două autospeciale.

„Echipajele de intervenție au extras victimele, cu multiple traumatisme, și le-au predat echipajelor medicale, au deconectat bornele de la acumulatorii celor două autoturisme și au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Intervenția promptă a plutonierului major Cosmin Checheriță și a plutonierului major Traian Dragomir a fost esențială în acordarea primului ajutor, contribuind la efortul colectiv de salvare a vieții. Cei doi pompieri militari sunt un exemplu de implicare, reliefând spiritul civic și devotamentul față de crezul armei pe care o reprezintă acela de protejare a vieții”, au mai transmis reprezentanții ISU Bacău.

Foto: IPJ Bacău, ISU Bacău

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0