Miercuri, 22 ianuarie, la ora 11:22, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Gherăești, la un accident rutier produs pe DN 2 – E 85, informează ISU Neamț. La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și Substația Roman a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț. În accidentul rutier au fost implicate un autoturism, în care se aflau patru persoane, și o autoutilitară, în care se afla doar conducătorul auto.
„Toate persoanele s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Trei persoane, doi adulți și un copil, au necesitat îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de echipajele de la SAJ și transportate la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman s-a stabilit faptul că în timp ce un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din județul Dolj, conducea un autoturism, în localitatea Gherăești, ar fi efectuat un viraj la stânga, intrând în coliziune cu o autoutilitară ce era angajată în depășirea sa.
„În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a trei persoane, toate pasageri în autoturism, cu vârste de 2, 26, respectiv 35 de ani, din județul Bacău. Conducătorii auto au fost testat alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat inspector principal de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.


Foto: ISU Neamț, IPJ Neamț











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol