Prima paginăActualitate

Accident cu două victime pe DN 15D, la Horia

Accident cu două victime pe DN 15D, la Horia

Dimensiune text

Joi după-amiază, 9 septembrie, în jurul orei 16.45, pe DN 15D, la ieșirea din localitatea Horia spre Piatra Neamț s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, în urma căruia două persoane au fost rănite.

Pompierii au fost anunțați de producerea accidentului prin apel la 112, iar la locul indicat s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială complexă de intervenție și ambulanța TIM, precum și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț. „Din accident au rezultat două victime, ambele femei. O victimă a fost preluată de echipajul TIM și transportată la spital, cu politraumatism prin accident rutier. Cea de-a doua victimă, cu traumatism membru superior drept, a fost asistată de SAJ”, a declarat căpitan Andrei Grancea, purtător de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că în timp ce o femeie de 32 de ani, din Trifești, conducea un autoturism pe drumul național 15D, în afara localității Horia, la intersecția cu drumul județean 157, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, 34 de ani, din Roznov, care se afla în depășirea autoturismului acesteia.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a tinerei și a unei femei, în vârstă de 31 de ani, din Săvinești, pasageră în autoturismul condus de bărbatul în cauză. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat agent principal de poliție Georgiana Pușcașu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

Cadrele medicale ale SAJ Neamț prezente la locul accidentului au diagnosticat cele două victime cu traumatism umăr, respectiv policontuzii, acestea fiind transportate la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman.

 

Citește și:   Incendii în comunele Bozieni și Valea Ursului, din cauza jocului copiilor cu focul

 

 

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0