Roman, Neamț
Căutare site

Accident cu cinci victime pe E85

Duminică, 8 iunie, în jurul orei 11.00, a avut loc un accident de circulaţie pe raza localităţii Nisiporeşti, comuna Boteşti, în urma căruia cinci persoane au ajuns la spital, cu multiple contuzii.

Poliţiştii au stabilit faptul că unul dintre autoturismele implicate în accident a intrat pe contrasens şi s-a lovit frontal de un alt autovehicul care circula regulamentar. Anchetatorii nu au stabilit cu exactitate cauza pentru care prima maşină a ajuns pe sensul opus de deplasare, dar continuă cercetările. Din fericire, cele cinci victime nu au răni foarte grave, chiar dacă pentru eliberarea uneia dintre acestea a fost nevoie de intervenţia pompierilor de la descarcerare.

„Toate victimele sunt policontuzionate, iar în acest moment aşteptăm rezultatele radiografiilor, însă niciuna din cele cinci victime nu are leziuni osoase grave. Cea de-a şasea persoană implicată în accident, şoferul uneia dintre maşini, nu are probleme medicale, dar a fost adus numai pentru recoltare de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei”, a declarat medicul Crenguţa Enea, de la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului rutier.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.