Roman, Neamț
Căutare site

Accident rutier lângă Cotu Vameș, un biciclist a fost rănit

Accident rutier lângă Cotu Vameș, un biciclist a fost rănit

Joi, 27 iunie, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 207C, în afara localității Cotu Vameș. Conform IPJ Neamț, în urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Zănești, conducea un ansamblu de vehicule, pe DJ 207C, s-ar fi angajat în depășirea unui biciclist, iar la revenirea pe banda de deplasare l-ar fi acroșat.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea biciclistului în vârstă de 67 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, biciclistul neputând fi testat. Ambilor participanți la trafic le-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.