Prima paginăRoman

Accesul vizitatorilor în spital va fi restricționat

Dimensiune text

Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman a decis ca accesul vizitatorilor în afara programului obișnuit de vizită să fie restricționat.

 

 

Potrivit medicului Mircea Coadă, managerul spitalului, măsura a fost luată din cauza lipsei de civilizație a vizitatorilor, care nu păstrează curățenia în spital și distrug toaletele. „Ne-am săturat să tot luptăm cu lipsa de civilizație a unor vizitatori și chiar a unor pacienți. Zilnic, din toalete scoatem chiștoace de țigări. Am găsit ușile de termopan arse cu țigara, dar și capace de duș furate. Toaletele nu au nici măcar un an de cînd au fost renovate, dar se degradează din cauza vizitatorilor și a pacienților. În viitor, vom restricționa accesul persoanelor străine în spital, chiar dacă această măsură va stîrni nemulțumiri„, a precizat medicul Mircea Coadă.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • foarte bine, daca nu avem macar bunul simt si cei sapte ani de-acasa ,dar asta-i omul nostru si apoi ne miram cum de am ajuns, unde am ajuns ,anseamna ca ne meritam soarta

  • prostul satului 9 ani

    Inseamna ca pacientii o sa primeasca mancare (mancare nu ceai cu napolitane ) , medicamente si ce mai e necesar de la spital si rudele pacientilor nu vor mai trebui sa faca naveta la spital de cateva ori pe zi.