Absolvenţii promoţiei 2024, așteptați la Forțele de Muncă

HomeActualitate

Absolvenţii promoţiei 2024, așteptați la Forțele de Muncă

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) informează că absolvenţii de învățământ din promoţia 2024 sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă, în raza cărora își au domiciliul, pentru a putea beneficia de servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, mediere a muncii, servicii de formare profesională, precum și de alte măsuri de stimulare a ocupării.

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în evidenţele agenţiilor teritoriale, sunt: actul de identitate; diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii; Curriculum Vitae.

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, conform legislației în vigoare, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

Potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din raza cărora îşi au domiciliul şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) în vigoare la data încadrării (ISR – 660 lei).

„După expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenții s-au înregistrat ca persoane în căutarea unui loc de muncă, aceştia pot beneficia, la cerere, de indemnizație de șomaj în cuantum de 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR) în vigoare, pentru o perioadă de 6 luni. Persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj”, arată reprezentanții ANOFM.

Informații detaliate privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenții de învățământ sunt afişate pe site-ul instituției www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice/ Indemnizații de șomaj si venituri de completare, sau pot fi obținute prin contactarea agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă ale căror date de contact se regăsesc la acest link.

Comentarii

WORDPRESS: 0