HomeEducatie

Absențe la „Purtare” pentru chiulangii

Elevii care și-au propus să chiulească în săptămîna de școală fără cursuri, intitulată „Școala altfel”, vor fi dezamăgiți.

 

 

Chiar dacă nu vor fi ore obișnuite și programul va fi unul mai lejer pentru elevi, prezența rămîne obligatorie. Elevii care nu vor participa la activități vor primi absențe și, pentru că în catalog nu a fost prevăzută o rubrică specială pentru aceste activități, absențele vor fi înregistrate la rubrica „Purtare”.
„Programul pentru săptămîna de «Școală altfel», care se va desfășura în perioada 2 – 6 aprilie, va fi stabilit în fiecare școală, de comun acord cu elevii, dar și cu părinții, care pot veni cu propuneri în acest sens. Exemplele sînt numeroase – întreceri sportive, concursuri, lansări de proiecte, vizite la muzee și obiective culturale, excursii, întîlniri cu personalități din zonă, participări la expoziții. Pentru această perioadă, va fi alcătuit un orar special, dar numărul de ore petrecute la școală de elevi și de profesori va fi același ca și în perioada desfășurării cursurilor obișnuite„, a spus inspectorul școlar pentru probleme educative Eugen Dinu Vasiliu.

O altă caracteristică de noutate pe care o aduce „Școala altfel” o reprezintă activitățile specifice cercetașilor, care se vor desfășura, în mod obligatoriu, în una dintre zile, în fiecare școală.
Sînt activități care se desfășoară în aer liber, care promovează și întăresc spiritul de echipă și care îi motivează pe copii să învețe lucruri noi, de la activități de aventură la ecologie sau la proiecte comunitare și sociale„, a spus inspectorul școlar Eugen Dinu Vasiliu.