Abis sufletesc şi miraj sufletesc de culoare

HomeGaleriile Gheorghe A. M. Ciobanu

Abis sufletesc şi miraj sufletesc de culoare

 

ciobanu gheorghe am 03Discret, tăcut, în „vîrf de picioare”, fără un Vernisaj „pe ecran lat” cu prezenţă şi prezentatori, Muzeul de Artă romaşcan a oferit publicului iubitor de Artă, printr-un afiş şi nu cu ţăcănit de diafragme, o retrospectivă cu adevărat „retro”, a plasticienei Leta Mironescu, al cărei penel a fost muiat, la vremea lui, nu atît în eflorescenta paletă, cît mai mult în adîncimile de penumbră ale acesteia. O portretistică multiplă surprinde, de la floral şi natură, la dominanta umană, „Nu, în prim plan, cum este”, ci, obsedant „de ce”. Un „de ce” voalat, la care logica firească devine hermeneutică.

„Portretizarea” naturii nu adînceşte decupajele ei şi nu le cere să emane, spre noi, ca pe o destăinuire, trăirile, de moment sau ca permanente, ale acestora. Umbrajul lor învăluie şi mai mult în mister, conformările sau confruntările întru supravieţuire, care, neştiute de nimeni, se desfăşoară, ca un altfel de „Austerlitz”, dincolo de orizont.

Un acelaşi „nu cerceta” se degajă şi din cele cîteva „populaţii florale”, portretizate şi ele într-un acelaşi limbaj al tăcerii – „Portrete”  şi ele, cu viaţa şi cu vieţuirea lor, care mai mult sunt privite şi mai puţin privesc. Asemeni celor umane ce vor urma, nu ne cunosc şi se vor a fi neştiute şi de noi şi, poate şi de ele.

Expoziţia actuală redă, din plin, o planetă a oamenilor, fiecare din ei cu „Portretul” său intim, părînd a fi veniţi, nu de mult timp, de pe diverse alte astre. Dar e un sistem de galaxii, în care toate aceste fiinţe umane aparţin unui aceluiaşi destin, de „cortină trasă”. O Portretistică „alter-psihologică”, redată măiestrit prin conturul buzelor şi, mai ales, prin expresia ochilor, cu tuşeuri de penel, continue şi nu poligonale.

expozitie muzeul de arta leta mironescu 01Fiecare din personaje emană un univers interior, surprins la prima sa reacţie, aproape epsilonică, în contact cu realul din jur, fără a fi o „rugă”, ci doar o „reculegere”. Și aici, dar cu o altă motivaţie, indescifrabilul „zîmbet giocondian”, purtător în el de acel evantai de interogaţii, toate asimetrice, adică fără de răspuns.

Ceva din interior, sau din exterior, se conturează ca o năzuinţă spre o geometrie ortogonală a Împlinirilor, rămasă, pentru noi, tot o tendinţă, deoarece personajele – subiect, ni se oferă cu o sensibilă discreţie, invitîndu-ne, uşor, ca noi să înţelegem. Sînt personaje care, psihic, sînt mult deosebite de acel somatic prins pe pînză, acesta din urmă fiind, la început un „Homo universalis”, după care, prin cîteva ultime mîngîieri de penel, autoarea le strecoară, asemeni Galateei lui Pygmalion, o „respiraţie” de suflet dintr-al ei, mereu neîmpăcată cu acest „a fi” din jur. Un „noli essere”, o neconcordanţă, între „mai mult ca perfectul” somatic şi „mai… puţin ca perfectul” vieţuirii în lume. Sau poate fi şi mirarea de a afla, la începutul unui „altceva”, ori doar o post-trăire, venită, ca un nor de toamnă, după o vieţuire „alta” în viaţa-i.

Portrete ireale, rodite din real. Alăturate ciudatului Gulliver, acesta s-ar găsi, ca interiorizare, în „Țara celor uriaşi”, dar, ca dimensiune sufletească, ar rătăci, cu paşi giganţi, prin „Lumea celor prea pitici”, spre dăinuire.

Penel din alte vremuri, creaţii fără vremi.

 

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna august 2010

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0