HomeReligie

A sărbătorit Paştele alături de refugiaţi din Siria şi Afganistan

Părintele Emilian Dumea, din cadrul fundaţiei Pacea”, din Roman, şi-a petrecut Paştele, atît cel catolic, cît şi cel ortodox, într-o tabără de refugiaţi creştini din Turcia. Acesta a rămas deosebit de impresionat de mărturiile celor care au fugit din calea războiului ori din cauză că erau creştini.

 

 

Pentru lumea creştină, sărbătoarea Paştelui reprezintă cea mai importantă sărbătoare din an. Cu toate acestea, există ţări unde Paştele nu înseamnă absolut nimic, ba, chiar, poţi muri pentru simplul motiv că eşti creştin. Părintele Emilian Dumea, din cadrul fundaţiei Pacea”, din Roman, şi-a petrecut Paştele, atît cel catolic, cît şi cel ortodox, într-o tabără de refugiaţi creştini din Turcia. Acesta a rămas deosebit de impresionat de mărturiile celor care au fugit din calea războiului ori din cauză că erau creştini.

 

Condamnaţi la moarte pentru că sînt creştini

 

Potrivit părintelui Emilian, tabăra de refugiaţi se află în oraşul Iskenderun, la graniţa Turciei cu Siria. În tabără sînt atît creştini afgani, cît şi creştini sirieni, care au părăsit ţara din cauza violenţelor. „Provincia Franciscană din România are sub administraţie pastorală şi ţările Turcia, Liban şi }ara Sfîntă. În tabăra de refugiaţi am petrecut Paştele catolic şi ortodox alături de 30 de refugiaţi din Afganistan şi Siria. Erau creştini catolici, maroniţi şi ortodocşi, dar pentru ei nu au existat diferenţe de confesiune. Toţi erau creştini şi asta era tot ce conta. Am celebrat liturghii cu rîndul, atît în biserica catolică, cît şi în cea ortodoxă. M-a impresionat în mod deosebit povestea unei familii de refugiaţi creştini din Afganistan. În urmă cu trei ani, şi-au luat copiii şi au fugit din casa lor încotro au văzut cu ochii, pentru că urmau să fie omorîţi din cauza faptului că erau creştini. Trei ani de zile cît au hoinărit nu au întîlnit nici un preot, nici o biserică creştină, aşa că bucuria lor a fost mare. Le-am adus lumînări, ouă vopsite şi cozonac. Refugiaţii din Siria au fugit din ţară în majoritate din cauza războiului„, a povesit părintele Emilian Dumea.

Comentarii

WORDPRESS: 0