Miercuri, 13 aprilie, Dan Manoliu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, a inaugurat drumul de acces spre staţia de transfer a deşeurilor de la Taşca. La eveniment au mai participat responsabili de implementarea acestui proiect din cadrul Consiliului Judeţean Neamţ – Olimpia Adam, directorul Unităţii de Implementare a Proiectelor, Mihaela Popa, manager al proiectului privind Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Neamţ, angajaţi ai Consiliului Judeţean implicaţi în derularea investiţiei şi cei care au efectuat lucrarea.
„Am făcut recepţia la termen a lucrărilor la drumul de acces spre Staţia de transfer a deşeurilor de la Taşca. Este o lucrare făcută în cadrul proiectului privind Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Neamţ, cu fonduri suportate de către Consiliul Judeţean, pentru că execuţia acestui drum a fost cheltuială neeligibilă în cadrul proiectului. În timpul vizitei de astăzi nu s-au constatat probleme de execuţie, lucrarea fiind realizată la standardele cerute. Apreciez faptul că a fost realizată într-o perioadă scurtă, iar constructorul s-a mobilizat pentru a respecta termenul stabilit iniţial, fără a mai fi nevoie de vreo prelungire. Transportul deşeurilor către staţia de la Taşca se va face în condiţii de siguranţă, aşa cum se întâmplă în cazul Depozitului judeţean de la Girov. Rămâne de stabilit operatorul pe zona aceasta şi va demara activitatea conform proiectului judeţean privind selectarea şi managementul deşeurilor”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Dan Manoliu.
La Taşca au fost finalizate şi staţia de transfer, şi cea de sortare, ceea ce mai era de făcut fiind elementele de legătură: drumul de acces şi racordurile la reţeaua de apă.
Staţia de transfer de la Taşca a fost realizată prin proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ şi are o capacitate de 9.000 de tone pe an. Valoarea acestei investiţii este de 3.104.714 lei, inclusiv TVA. Staţia de sortare a fost construită printr-un proiect PHARE şi are o capacitate de 2.500 de tone pe an.
Drumul de acces la staţia de sortare şi transfer are o lungime de 927 de metri şi o valoare de 2.017.253 de lei, inclusiv TVA.
Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a apreciat faptul că în judeţ încă un proiect a fost dus la bun sfârşit.
„Bine că s-a terminat şi acest capitol din proiectul mare, Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor. Mai sunt proiecte importante în derulare şi am speranţa că datorită specialiştilor noştri din Consiliul Judeţean, pe noile axe de finanţare vom reuşi să implementăm şi altele, pentru că nevoia de investiţii este foarte mare”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Emilia Arcan.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol