Roman, Neamț
Căutare site

A făcut infarct la 42 de ani

O femeie din satul Horia a suferit un șoc sâmbătă noaptea, atunci când și-a găsit soțul, de 42 de ani, mort lângă ea, în pat.

Bărbatul tocmai ce se întorsese din Italia și era aparent sănătos. În momentul în care cei doi soți s-au dus la culcare, nimic nu avea să prevestească tragedia care urma să se întâmple. ”Pacientul de 42 de ani nu avea antecedente medicale. În momentul în care s-a dus la culcare, acesta nu a acuzat nicio durere. În jurul miezului nopții, soția s-a trezit și a observat că bărbatul era fără suflare. A apelat serviciul de urgență 112, iar un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Neamț a ajuns în câteva minute la fața locului. Cadrele medicale au constatat că bărbatul a suferit un stop cardio- respirator, neresponsiv la maneverele de resuscitare”, a declarat Mihaela Olaru, asistenta șefă a SJA Neamț. Trupul bărbatului a fost trasferat la Cabinetul de Medicină Legală, acolo unde i se va efectua autopsia pentru a stabili cauza exactă a morții.

În ultima perioadă, astfel de cazuri de pacienți tineri asimptomatici, care mor în urma unui stop cardio respirator, au fost din ce în ce mai dese. Potrivit medicilor cardiologi, astfel de decese au loc în urma unui cumul de factori de risc, cum ar fi fumatul excesiv, hipertensiunea arterială, obezitatea, diabetul sau dislipidemia.

Comentarii 2

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Coacaza

    Zice a bunicu ca de asta sint mai multe piei de miel decit de oaie .
    Daca nu a raspiuns la resuscitare, pare a fi treaba de Opiomide.
    Mai lasati-le dreaq !

    1. Doctor .A.V.

      Dar poate fi o alta cauza,nu neaparat fumatul si obezitatea.Barbatul venit recent din Italia si-a vazut consoarta si a depus poate putin peste masura efort noaptea langa ea in pat! si asta duce direct tot la stop-cardiac…..

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.