Joi, 23 octombrie, la ora 18:20, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Războieni, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Războieni, Detașamentul de pompieri Piatra Neamț și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Incendiul se manifesta în interiorul unei camere, existând posibilitatea propagării la întreaga locuință.
„Pompierii voluntari din cadrul SVSU Războieni au acționat pentru localizarea incendiului. Echipajele de intervenție au acționat în continuare pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor negative. Nu au fost victime. Au ars aparate electrocasnice, materiale textile și alte bunuri aflate în interiorul camerei. Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Conform IPJ Neamț, joi seară, 23 octombrie, la ora 18.20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că, pe fondul unor neînțelegeri și al consumului de băuturi alcoolice, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Războieni, ar fi incendiat interiorul locuinței mamei sale, în vârstă de 58 de ani, din aceeași localitate.
„În urma incendiului au rezultat doar pagube materiale. Polițiștii au dispus față de bărbatul în vârstă de 38 de ani măsura reținerii, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Neamț. Totodată, a fost completat formularul de evaluare a riscului, fiind îndeplinite condiţiile emiterii unui ordin de protecţie provizoriu. În cauză, continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere”, a precizat inspector principal de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Foto: ISU Neamț











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol