Ministerul Educației și Cercetării a publicat, pe 28 iulie, rezultatele înregistrate de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2020. „Acest lucru a fost posibil ca urmare a eficienței de care au dat dovadă toți cei implicați în evaluarea lucrărilor și vine în sprijinul candidaților, care au aflat mai repede, dar în interiorul calendarului aprobat, rezultatele obținute”, arată reprezentanții ISJ Neamț.
Astfel, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației și Cercetării, procentul de promovare la nivel național (medii mai mari sau egale cu 8) este de 69,17%, iar în județul Neamț procentul de promovare este de 77,88%, înainte de contestații. Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 81 de candidați cu medii între 8 și 10. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
În această sesiune, în județul Neamț, 121 de candidați au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 22 iulie. Au fost prezenți 115 candidați (95,04%). Dintre aceștia, 11 candidați s-au retras. Pentru candidații din județul Neamț nu a fost nicio lucrare anulată. Afișarea primelor rezultate s-a realizat atât la centrele de examen, cât și online, pe site-ul definitivat.edu.ro.
Contestațiile se depun conform calendarului aprobat, la centrul de examen Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț sau pot fi transmise on-line sau pe fax, în zilele de 29 iulie (în intervalul orar 13-20), respectiv 30 iulie (în intervalul orar 8-12). Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020.
Persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică de un an școlar, mai precizează comunicatul ISJ Neamț.
Comentarii