Prima paginăActualitate

50 de nemțeni au fost sancționați pentru că nu au respectat măsurile de protecție individuală

50 de nemțeni au fost sancționați pentru că nu au respectat măsurile de protecție individuală

Dimensiune text

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Au fost organizate 30 de acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale,  restaurantele și localurile publice,  precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 48 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 102 mijloace de transport și au fost legitimate 456 de persoane. ”Echipele de control au depistat 50 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020. Alte 2 sancțiuni contravenționale au fost aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții. De asemenea, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 6.900 de lei”, anunță, într-un comunicat, reprezentanții IPJ Neamț.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț reamintesc cetățenilor următoarele recomandări privind conduita socială responsabilă în vederea prevenirii răspândirii Covid-19.

•    Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.

•   Păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți. În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să NU stați față în față cu alte persoane

•   Respectați cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât și pe cei apropiați.

•   Pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.

COMENTARII

WORDPRESS: 0