HomeNeamt

Interlop din Neamț, judecat pentru terorism

Puiu Mironescu (foto) a fost trimis în judecată pentru că a vrut să-și asasineze rivalul, Bogdan Mararu.

 

 

Ion Puiu Mironescu a fost trimis în judecată, alături de alți cinci complici, pentru acte de terorism. El este acuzat de procurori că, la începutul acestui an, a vrut să-l asasineze pe Bogdan Mararu, un cunoscut interlop din Piatra Neamț, amplasând sub mașina acestuia o bombă. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamț au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Ioan Dumitru Mironescu, de 39 de ani, Daniel Pădurariu, de 44 de ani, Cosmin Irinel Lăcătuș, de 32 de ani, Ovidiu Popa, de 31 de ani, Emil Cristofor, de 29 de ani, și Petrică Jâtaru, 34 de ani. Aceștia sunt acuzați de  săvârșirea infracțiunilor de constituire a unei grupări infracționale,  acte de terorism,  instigare / tentativă la distrugere, instigare / tentativă la omor calificat și nerespectarea regimului materiilor explozive. Potrivit procurorilor, Ioan Dumitru Mironescu, lider al lumii interlope din municipiul Piatra Neamț, și Daniel Pădurariu au constituit o grupare infracțională, instigând membrii grupării în scopul suprimării vieții părții vătămate Bogdan Mararu, oponent pe plan local al lui Ioan Dumitru Mironescu.

În acest scop, Puiu Mironescu a procurat și predat inculpaților un dispozitiv exploziv improvizat, având greutatea de circa 1.000 grame.  Dispozitivul era perfect funcțional și apt de a detona și conținea un amestec de produse chimice din categoria materiilor și amestecurilor explozive, care se regăsesc în mod uzual în compoziția explozivilor de tipul dinamitelor. În noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2013, în  jurul orelor 02.20, membrii grupării au amplasat dispozitivul exploziv sub autoturismul proprietatea lui Bogdan Mararu, autoturismul fiind parcat în spațiul public, în apropierea locuinței lui Mararu, din municipiul Piatra Neamț. Inculpații au acționat cu intenția de a a suprima viața părții vătămate, prin detonarea dispozitivului și producerea unei explozii la punerea în mișcare a autoturismului. Asasinatul a fost dejucat de organele de urmărire penală, care monitorizau activitatea infracțională a inculpaților.

Cauza a fost trimisă, spre competentă soluționare, Curții de Apel Bacău.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • ionescu razvan 12 ani ago

    Acceste grupuri de Crima Organizata din Piatra Neamt respectiv: Mironescu+Mararu SI (ORGANIZATIA TOATA) omeni fara creier,inima, care pe parcursul intregi lor cariere de infractori notorii au cauzat daune totale Romania si orasului Piatra Neamt asa ceva este inadmisibil ca intro tara din U.E. sa fie asemenea bande de criminali fara frica de lege,In aceste conditii statul Roman trebuie sa protejeze cetateanul pentru linistea pe care fiecare roman a castigato prin munca,, asasinate,bombe,si alte infractiuni trebuie aplicata pedeapsa CAPITALA sa nu se mai intample niciodata in Romania LUI 2013.JUSTITIA TREBUIE SA SE FACA SIMTITA PE SPINAREA CRIMINALILOR ,UN MAGISTRAT CURAJOS PROTEJAT DE STAT .VA AVEA CURAJ SA APLICE PEDEPSE MAXIME IN CAZUL BOMBA SI VITAN.