315 donatori de sânge în cadrul campaniei „Romașcanii salvează vieți”

HomeSanatate

315 donatori de sânge în cadrul campaniei „Romașcanii salvează vieți”

 

Ediția din acest an a campaniei „Romașcanii salvează vieți”, pentru donare de sânge, s-a încheiat. Campania a fost realizată de Primăria Municipiului Roman, în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Neamț și Spitalul Municipal de Urgență Roman, și s-a desfășurat în perioada 1 – 31 august.

„Vreau să le mulțumesc personal tuturor celor care și-au făcut timp și au donat sânge. E al patrulea an în care am făcut și eu acest gest și sunt sigur că sângele donat de noi a adus speranță și viață celor în nevoie. În total, în cadrul campaniei din luna august desfășurată la Roman s-au înregistrat 315 donatori, care au fost recompensați, pe lângă beneficiile prevăzute de lege, cu tichete de intrare în Ștrand. Vă încurajez în continuare pe toți dintre dumneavoastră care sunteți sănătoși să renunțați la jumătate de oră din timp și să mergeți să donați sânge, salvând astfel viața celor din jur. Într-o lume cu destul de multe greutăți, este important să fim solidari, să ne îngrijim de noi, dar să ne gândim și la cei de lângă noi. Vă mulțumesc!”, a transmis primarul Lucian Micu.

În celelalte luni ale anului, media de donatori de sânge în municipiul Roman este de circa 200 de persoane pe lună.