152 de cazuri de infecție COVID-19 în județ, săptămâna trecută

HomeSanatate

152 de cazuri de infecție COVID-19 în județ, săptămâna trecută

Până sâmbătă, 19 martie, în județul Neamț au fost confirmate în total 43.421 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 (COVID-19) și 1.625 cazuri de reinfecții, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț. În județ au fost raportate, în total, de la începutul pandemiei, 1.603 de decese asociate COVID-19, iar 58% din persoanele confirmate cu COVID-19 în ultimele două săptămâni sunt nevaccinate.

În intervalul 12 – 19 martie, în județ au fost confirmate 152 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. 16 copii au fost confirmați COVID-19 pozitivi în acest interval și 68 din persoanele confirmate erau vaccinate împotriva COVID-19. Săptămâna trecută a fost depistat un focar COVID-19 în cadrul unui centru rezidențial – cinci persoane fiind infectate.

Incidenţa cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în judeţul Neamț are trend descrescător și a ajuns sâmbătă la 0,52 cazuri la 1.000 de locuitori. Toate localitățile din județ au sub 3 cazuri confirmate la 1.000 de locuitori.

71% persoanele care au decedat de COVID-19 în județ în ultimele 14 zile erau nevaccinate. În perioada 12 – 19 martie au decedat patru persoane, trei femei și un bărbat, cu vârste între 61 și 87 de ani, cu antecedente patologice – bolile cardio-vasculare și bolile metabolice fiind preponderente. O persoană din cele decedate în acest interval era vaccinată.

Procentul de pozitivare a testelor este în județ de 4%. În intervalul 12 – 19 martie 2022 au fost efectuate 4.415 de teste, din care 69% teste rapide antigenice. 436 de persoane au fost testate în cabinetele medicale de medicină de familie. De la începutul pandemiei, în Neamț au fost testate 165.277 de persoane, fiind lucrate în total 393.973 de teste.

83% din persoanele internate cu COVID-19 în ultimele două săptămâni sunt nevaccinate. La finalul săptămânii trecute, 35 de persoane confirmate COVID-19 erau internate în spitalele din județ. Nu sunt internați copii. 57% din pacienții internați au forme medii și severe de COVID-19. În secțiile ATI ale Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și ale Spitalului Municipal de Urgență Roman erau internate trei persoane.

170 persoane au fost evaluate în cele trei centre de evaluare a persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 organizate în județul Neamț în cadrul Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, în locația Compartimentului Îngrijiri Paliative a Spitalului Municipal de Urgență Roman și în cadrul Ambulatoriului de Boli Infecțioase al Spitalului Orășenesc „Sf. Dimitrie” Tîrgu Neamț. 86 de persoane au primit tratament ambulatoriu cu antivirale – Molnupiravir sau Favipiravir

Din data de 9 martie nu se mai aplică măsura carantinei contacților direcți ai cazului confirmat, dar este recomandată respectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19. DSP Neamț va continua efectuarea de anchete epidemiologice persoanelor confirmate COVID-19 pozitiv. Pacienţilor li se recomandă izolarea la domiciliu şi monitorizarea prin medicul de familie pentru o perioadă de șapte zile, pentru persoanele nevaccinate şi pentru cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv cinci zile, pentru cele vaccinate”, mai precizează reprezentanții DSP Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0